Istoricul localităţii

Istoria comunei Aschileu se pierde în negura timpurilor. Teritoriul a fost locuit din cele mai vechi timpuri asemenea altor zone prielnice vieţii, dar primele vestigii datează din epoca neolitică în prezenţa unei aşezări fortificate cu val de pământ şi sunt de apărare aflatoare în hotarului satului Aşchileul Mic pe dealul din padurea numita "Bare".
 
În epoca dacică şi romană, teritoriul comunei a fost cuprins în Dacia şi respectiv Dacia Romană. După părăsirea Daciei de către romani în anul 271 dupa Cristos populaţia din zonă şi-a continuat viaţa organizată în obşti săteşti mai restranse sau mai cuprinzătoare evaluând înspre acele organizaţii politice şi militare prestatale numite în izvoarele istorice de mai târziu cnezate sau voivodate conduse de un cneaz sau voivod, cum au fost voivodatul lui Menumorut în Crişana sau voivodatul lui Glad în Banat şi voivodatul lui Gelu în Transilvania, căruia îi aparţine şi teritoriul comunei Aschileu.
 
Cel mai vechi izvor scris care aminteşte localitatea Aschileu este Gesta Hungarorum (Faptele ungurilor) scrisă de Anonimus sau "Magistrul P", cum se semnează notarul regelui Bela al Ill-lea al Ungariei. Anonimus îşi scrie cronica pe la sfârşitul secolului al Xll-lea, dar relatează întâmplările petrecute începand cu sfârşitui veacului al IX-lea, cu ocazia aşezării triburilor maghiare în câmpia Panonică. Aflăm din această cronică întâmplările legate de pătrunderea maghiarilor în Transilvania la inceputul secolului al X-lea. După ce unul din triburile maghiare conduse de Tuhutum a ajuns la Zalău (Zilah), acesta a trimis peste munţi o iscoadă în persoana lui Ohmand care întorcându-se i-a relatat cele vazute în Transilvania, anume ca pământul este scăldat de râuri bogate în aur, ca se găseşte sare din belşug, pământul este roditor şi pământul este stăpânit de un oarecare român Gelu, voivodul românilor şi slavilor ("anidam blachus Gelu, dux Blachorum et slavoruni") conducătorul unei populaţii nevoiase care lupta numai cu arcul şi sageata. În urma acestor informatii Tuhutum cere învoire ducelui Arpad să cucerească acea ţară şi să o păstreze pentru sine, drept care trece cu armata prin Porţile Mesesului. Gelu, prinzând de veste îl asteaptă cu oastea undeva pe apa Almasului, unde este intrant de maghiari şi fuge cu puţini însoţitori înspre cetatea sa în apropierea râului Someş ("...suum castrum inxta fluvium Zomus positum"), probabil cetatea de la Dăbâca. Nu va ajunge departe fiind ajuns din urmă şi ucis pe apa Capusului (un pârâu care se varsă în râul Almaş în dreptul satului Sutor). Resturile armatei lui Gelu precum şi supuşii săi au acceptat sa se supună lui Tuhutum şi să-l recunoască drept conducător, consfinţind această înţelegere printr-un jurământ, iar locul unde a fost depus s-a numit "locul jurământului" adică în limba maghiară "Esculeu". Din acesta derivă numele comunei Aşchileu şi pentru că mai tarziu s-a mai format o aşezare mai mică în apropiere a devenit Aşchileul Mare. Ar mai fi de adaugat că supunerea faţă de Tuhutum nu a fost întâmplătoare la Aşchileu, existând la locul numit "Grecea" o fortificaţie cu val de pământ şi sunt de aparare, care, foarte probabil a fost una dintre cetăţile lui Gelu alături de cele de la Dăbâca, Cluj-Mănăştur, Moigrad, Măreşti, etc. În legatură cu precizarea locului jurământului tradiţia locală păstrează o legendă conform căreia evenimentul s-ar fi petrecut pe movila dintre cele doua Aşchilee numită "Rejdamb", etimologie venind din Rex Domb, adică Dealul Regelui.
 
După cucerirea Transilvaniei de către maghiari care s-a desăvârşit în jurul anului 1200 aşezarea Aschileu şi cele din apropiere au urmat- acelaşi destin în cursul evului mediu în cadrul voivodatului Transilvaniei, apoi in Principatul de la 1514, a guvernământului Habzburgic de la 1699, a Imperiului Austro-Ungar de la 1867 si in sfârşit în cadrul României Mari din 1918.
 
În documentele medievale de cancelarie comuna Aşchileul Mare de azi este pomenită pentru prima dată în anul 1331 sub denumirea de Eskeleu pentru ca în anul următor să fie pomenit preotul (Sacerdos de Eskuleu).
 
În veacurile al XIV-XVI - lea localitatea este pomenită mereu în documente sub diferite grafii: Eykuleu, Iskelleu, Euskellem, Eskele, etc., pentru că în anii 1587-1589 să apară sub denumire de Nagy Eoskeoleo (Aşchileul Mare), datorită faptului că la aceeaşi dată este pomenită şi localitatea Aşchileul Mic (Kis Eoskeoleo). În anul 1733 documentul se inregistrează cu numele Astyleul de Sosz (Aştieul de Jos) apoi Also Eskulo la 1750 şi Astyelleu Mare la 1850.